Sari la conținut
Admetriva

Agency Dashboard

Cum citești ziua de azi în toate proiectele unei agenții, ce înseamnă fiecare indicator și de unde vin semnalele.

Pe această pagină

Agency Dashboard este pagina de start a unui workspace de agenție. Un workspace individual, cu un singur proiect, se deschide direct pe proiect. Dashboard-ul arată doar proiectele la care ai acces.

Ziua de azi în proiectele tale

Patru indicatori în partea de sus:

  • Proiecte monitorizate: proiectele la care ai acces în acest workspace.
  • Sincronizări întârziate: proiectele a căror ultimă sincronizare reușită e mai veche de 3 ore.
  • Proiecte cu semnale critice: din Actionable Intelligence, ultimele 7 zile încheiate față de cele 7 anterioare.
  • Fără date azi: proiecte unde nicio sincronizare nu a rulat încă azi. Cifrele de azi lipsesc, nu sunt zero.

Sub ei, rezultatele de azi și de ieri, grupate pe tipul de rezultat. Azi este provizoriu.

Toate proiectele

Tabelul are un rând pe proiect, cu KPI-ul principal al proiectului și starea sincronizării. Poți căuta, filtra după tipul de business și după probleme și sorta după mai multe coloane. Fiecare proiect are pagina lui de sumar zilnic, din care poți genera un raport PDF.

Ce merită verificat astăzi

Cele mai importante semnale din toate proiectele, critice întâi. Sunt aceleași reguli ca în fiecare proiect, pe aceleași două ferestre de 7 zile. Lista completă a unui proiect este pe pagina lui de sumar. Vezi Cum se generează semnalele și recomandările.

Ultimele 7 zile, pe tip de business

  • E-commerce: cost, conversii, valoare și ROAS, doar pentru proiectele de e-commerce și hibride. Conversiile Google și achizițiile Meta sunt numărate după modelele fiecărei platforme.
  • Lead generation: lead-urile Meta, costul pe lead al campaniilor de lead-uri și conversiile Google, separat. Fără ROAS: aceste proiecte nu au venit atribuit.
  • Cost pe platforme: Google Ads și Meta Ads.

Blocurile se împart și pe monedă: proiectele în monede diferite nu se adună.

Perioada statisticilor

Mai jos, secțiunea „Statistici pe perioadă” folosește presetările 7, 14 și 28 de zile, luna curentă și luna trecută.

Cât de proaspete sunt cifrele

Sumarele se recalculează în fundal la fiecare 15 minute, doar pentru proiectele în care s-a schimbat ceva. Ora ultimei actualizări apare lângă titlul secțiunii, ca „Actualizat la …”.

Nu ai găsit răspunsul? Scrie-ne și te ajutăm.

Contact