Metricile din Termeni de căutare
Ce înseamnă fiecare coloană din pagina Termeni de căutare, cum se calculează CTR, CPC, CPA și ROAS și de ce Performance Max arată categorii, nu termeni.
Pe această pagină
Pagina Termeni de căutare din meniul Google al proiectului analizează expresiile pe care oamenii le-au căutat în Google înainte să vadă reclamele tale.
Termen de căutare sau cuvânt-cheie
- Termenul de căutare este expresia introdusă de utilizator în Google.
- Cuvântul-cheie este ce ai targetat tu în Google Ads.
Pagina arată termeni de căutare. Google poate omite anumite interogări din cauza pragurilor de confidențialitate, deci totalul termenilor poate fi mai mic decât totalul campaniei.
Coloanele
| Coloană | Ce înseamnă |
|---|---|
| Afișări | De câte ori a apărut o reclamă pentru termen. |
| Clickuri | Clickurile pe reclamă pentru termen. |
| CTR | Clickuri ÷ afișări. |
| Cost | Costul clickurilor, în moneda contului Google Ads. |
| CPC mediu | Cost ÷ clickuri. |
| Conversii | Conversiile Google Ads, cu aceeași definiție ca și coloana „Conversii” („Conversions”) din Google Ads. |
| Valoare conversii | Valoarea acelor conversii. |
| CPA | Cost ÷ conversii. |
| ROAS | Valoare conversii ÷ cost. |
| Asociere | Nivelul la care Google leagă termenul: „Produs” (asociere exactă), „Doar campanie” (nu este garantat pe produs) sau „Necunoscut”. Apare, împreună cu „Încredere asociere”, în setul de coloane „Diagnostic”. |
Rapoartele se calculează din sume, nu din medii de rapoarte. Când numitorul este zero sau necunoscut, rezultatul este „—”.
„Nesincronizat” nu înseamnă zero
Dacă conversiile unui termen nu au fost importate, celula din tabel arată „—”, iar cardurile de deasupra tabelului arată „Nesincronizat”. Clasamentul „Cost fără conversii”, filtrul „zero real” și regulile de risipă numără doar termenii cu conversii importate și total exact 0.
Performance Max
Pentru campaniile Performance Max, Google nu raportează interogările brute, ci categorii de căutare. Ele apar în tabul separat „PMax Search Insights”, unde coloana termenului se numește „Categorie de căutare”:
- costul nu este raportat: în tabel costul, CPC-ul, CPA-ul și ROAS-ul apar „—”, iar în carduri apare „Indisponibil (PMax)”, nu 0;
- asocierea este întotdeauna la nivel de campanie: Google nu leagă o categorie de un produs anume, deci Admetriva nu o prezintă ca termen al unui produs.
Clasamente și n-grame
Pagina are clasamente gata făcute: vânzări, valoare, cost, cost fără conversii, clickuri, afișări, CTR ridicat și scăzut, CPC ridicat, termeni noi, termeni dispăruți, în creștere și în scădere. N-gramele grupează termenii pe expresii de 1–3 cuvinte, cu aceleași metrici. Etichetele de intenție (comercial, informațional, valoare scăzută) sunt euristici bazate pe cuvinte-marker și sunt afișate ca atare.
Propuneri de cuvinte-cheie negative
Din detaliile unui termen, cu „Propune ca negative keyword”, poți marca termenul ca propunere de cuvânt-cheie negativ, cu un motiv. Admetriva nu aplică nimic în Google Ads: aplici tu propunerea în cont, apoi apeși „Marchează ca aplicată”.
Import și export
- Importă termeni aduce o perioadă anume: ultimele 7, 30 sau 90 de zile, anul curent, tot intervalul de la 1 ianuarie 2025 sau un interval ales. Importul rulează în fundal.
- Termenii se sincronizează automat o dată pe zi.
- Export CSV și Export XLSX folosesc filtrele active, nu doar pagina curentă a tabelului. XLSX-ul are foi separate pentru toți termenii, termenii cu conversii, costul fără conversii, termenii noi, n-grame și recomandări.
Articole similare
- Cum se generează semnalele și recomandările Regulile, pragurile și testele statistice din spatele listei „Ce merită verificat astăzi?” și ce găsești pe pagina „De ce a fost semnalat?”.
- Conectarea Google Ads Cum autorizezi accesul la Google Ads prin contul tău Google, cum alegi Customer ID-ul și ce se întâmplă după conectare.
- Performanța produselor Cum citești pagina Produse → Performanță, ce înseamnă segmentele, de ce o ofertă poate fi „nematchuită” și de ce vânzările Google și cele din tracking stau separat.
Nu ai găsit răspunsul? Scrie-ne și te ajutăm.
Contact